interior
„Singurătatea lui Noica zece luni pe an, vreme de zece ani, a fost înspăimântătoare. Cabana se afla în pădure şi erau săptămâni de iarnă – când viscolea şi drumurile îşi pierdeau contururile – în care ai fi putut crede că eşti singur pe altă planetă. Câte spaime trebuie să-şi fi înfrânt acest om trecut de 70 de ani, trăind aşa, cu un singur rinichi, cu mâncare puţină, cu apa încălzită într-un ibric pe sobă, înconjurat de zăpezi în pustiul muntelui! Ce încredere oarbă în destinul lui, adică în obligaţia lui de a înţelege lumea şi de a-i reda, sub forma ultimului „tratat de ontologie“ al Europei, imaginea exactă! Dar asta e: la Păltiniş, Noica găsise unghiul din care fiinţa îi poza.“
Gabriel Liiceanu
sigla de pe vremuri a Cabanei
„OJT Sibiu, Stațiunea Păltiniș, Casa de odihnă 12“
urcând către cămăruța lui Noica
„Nu mă aflu în casa mea, dar sunt ca și în casa mea, care e și a altora.“
Constantin Noica
în interior
fotografii de F l o r i n C ă l i a n
noiembrie, 2020
„După opt ani de şedere în camera 13 din vila 23, trebuie să mă mut în altă odaie. Mi se dă una într-o vilă ca şi părăsită – şi dintr-o dată simt fericirea ruperii de obişnuinţă şi a intrării în noutate. Au aerul că mă vor lăsa să dispun de vilă, astfel că simt bucuria proprietăţii fără posesiune şi aştept prietene pricepute care să-mi pună în faţa casei un rând de flori, aştept două fete care cu garoafe la ureche să-mi spoiască la primăvară casa, aştept pictorul care să-mi zugrăvească şi picteze pereţii, aşa cum aştept arhitectul tânăr care să-mi facă, poate, un turn.“
Constantin Noica, Jurnal de idei, Humanitas, 1990, p. 388.
