Constantin Noica

Biografie

A urmat primele clase primare la Videle (1916-1919), iar ultima clasă primară la şcoala „Lucaci“ din Bucureşti (1919-1920), iar apoi cursurile secundare la liceul „Dimitrie Cantemir“ (1920-1924) şi la Liceul „Spiru Haret“ (1924-1928).

Urmează Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti (1928-1931) luându-şi licenţa cu teza Problema lucrului în sine la Kant. Ulterior este student pentru scurt timp la Matematică şi la Filologie clasică (1932-1934) şi apoi urmează specializări în filosofie în Franţa (1938-1939) şi în Germania (1939-1940), după care îşi ia doctoratul în filosofie la Universitatea din Bucureşti (1940), cu teza Schiţă pentru istoria lui Cum e cu putinţă ceva nou. A fost bibliotecar la Seminarul de Istoria Filosofiei (1932-1934) şi referent pentru filosofie la Institutul Român-German de la Berlin (1941). În toamna anului 1943 este respins la concursul pentru ocuparea postului de conferenţiar de filosofia culturii şi istorie de la Univesitatea din Bucureşti.

După perioada domiciliului forţat (Câmpulung Muscel 1949-1958) şi după detenţia politică (1958-1964), va fi cercetător principal la Centrul de Logică al Academiei Române (1965-1975).

După pensionare îşi va petrece ultimii anii de viaţă la Păltiniş, lângă Sibiu (1975-1987), devenind un veritabil mentor spiritual al tinerei generaţii de intelectuali (Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Sorin Vieru).

A debutat ca publicist cu proza filosofică „ O poveste“ în revista Vlăstarul a Liceului „Spiru Haret“ din Bucureşti (nr. 1-2 dec. 1927) şi ca poet cu poezia „Înviere“ în Viaţa literară (nr. 78-17 martie 1928, la propunerea lui Ion Barbu) şi cu articolul „ Eu cu cine votez“ în Ultima oră (nr. 3-30 dec. 1928). Primul său volum este Mathesis sau bucuriile simple, un eseu despre împlinirile culturale pe care ţi le oferă singurătatea şi viaţa culturală. A publicat împreună cu Petru Comarnescu, Ionel Jianu şi Mihail Polihroniade în revista Acţiune şi reacţiune şi Caietele semestriale de sinteză naţională în cadrul secolului XX (Bucureşti vol. I 1929, vol. II 1930), s-a numărat printre fondatorii revistei Criterion Bucureşti (1932-1934). A redactat unicul număr al revistei Adsum(Sinaia 8 aug. 1940) şi a publicat împreună cu Constantin Floru şi Mircea Vulcănescu anuarul Izvoare de filosofie (Bucureşti I 1942, II 1943). A mai semnat cu pseudonimele: C. I. Caelius, Nicodim, Novus, A. C. Ion, C. Mincu, C. Nicasius.

A ţinut conferinţe la Fundaţia Universitară, Asociaţia de Arte, Filosofie şi litere „Criterion“, Radio Bucureşti. A făcut parte din Asociaţia de Arte, Filosofie şi litere „Criterion“ (1932-1934) A primit premiul Fundaţiei Regale pentru Literatură şi Artă (1934) pentru lucrarea Mathesis sau bucuriile simple, premiul Academiei Române (1936) pentru lucrarea Concepte deschise în istoria filosofiei la Descartes, Leibniz, Kant, premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1976), iar pentru întreaga sa activitate publicistă a fost distins cu premiul special al Uniunii Scriitorilor din România (1979).

Preocupările sale filosofice au cuprins întregul câmp al filosofiei de la gnoseologie, filosofia culturii, axiologie şi antropologie filosofică la ontologie şi logică, de la istoria filosofiei la filosofia semantică, de la filosofia antică la cea contemporană, de la editări, traduceri sau interpretări la critică şi creaţie filosofică originală.

sursa: Enciclopedia online a filosofiei românești

un text mai extins: V i a ț a l u i N o i c a