Patru fragmente despre Păltiniș
din Jurnalul de idei
al lui
Constantin Noica
Mai, 1984
[336] Trei cîini, unul lup şi două javre simpatice, mă însoţesc în plimbarea de dimineaţă, alăturîndu-mi-se cînd ajung în dreptul Trecătorii Cerbilor. Vor să exploreze lumea, cu mine.
Astăzi m-am gîndit să le aduc cîte o bucată de pîine la fiecare. Au mîncat-o bucuros, dar apoi s-au întors acasă, lăsîndu-mă să fac turul Păltinişului singur. Era ca şi cum mi-ar fi spus: «Nu eşti nici tu decît un Binefăcător, aşa cum poate fi oricine. Speram de la tine altceva, mai aspru.»
[În margine:] (De reţinut lecţia cîinilor pentru tineri care cer să le dau o recomandaţie sau [să le] public un articol… Aş vrea să le dau ceva mai aspru.)
[342] În fiecare duminică dimineaţă mă încrucişez în plimbarea mea cu nea Păta, grăjdarul staţiunii, care coboară la schit pentru slujbă. Ani de-a rîndul mă întreba din cînd în cînd: «Dar dumneata nu mergi pe la biserică?» De cîtăva vreme nu mă mai întreabă. Cred că s-a convins, văzînd că am şi eu ordine şi regularitate în viaţă, că am un fel de ordine interioară, un Dumnezeu, pe cel al filozofiei.
Tînărul căruia îi spun asta se grăbeşte să replice cu aroganţa neştiinţei: «Am văzut mulţi oameni cu ordine exterioară care n-aveau ordine interioară.» Doamne, îmi spun, ce blestem că nu se mai predă logica în şcoală. Ar trebui reintrodusă, măcar spre a învăţa pe oameni conversiunea propoziţiilor universale. Cred că ignorarea acestei conversiuni a catastrofat destine, a falsificat judecăţi şi a dus la atîtea războaie. — Dar pe nea Păta nu e nevoie să-l instruim. Fiind credincios şi identificînd pe cel credincios, el nu face greşeala aceasta de logică.
[349] Cu un prieten, stabilit şi el pe viaţă aici («la 4000 de picioare deasupra umanităţii») ne-am hotărît să primim atît de bine pe oaspeţii întîmplători, încît oricine nu stă la Păltiniş să se simtă în exil.
[357] «Iar dai roata?» îmi spune nea Păta în drumul spre schit, întîlnindu-mă şi astăzi. «Dau, nea Păta, dau roata în fiecare zi, căci altfel nu merge bine cu sănătatea şi nu pot lucra.» «Da’ ce tot lucrezi? Nu mai termini de vreo zece ani de cînd eşti aici?» «Să vezi, nea Păta — încerc eu să explic — şi cu scrisul ăsta e cum se întîmplă cu o casă; vrei s-o faci cît mai bună şi frumoasă; dacă nu-i bună o dărîmi şi faci alta, unde nu mai sfîrşeşti cu trebăluitul şi înfrumuseţatul.» Nea Păta se uită la mine: «Toate au un gătat. Vezi de găseşte şi d-ta unul.»
Constantin Noica, Vespasian Lungu și un localnic
[Șters:] Poate că are dreptate. Ce este interminabilul acesta al vieţii de cărturar? «Cine nu ştie să moară nu ştie să trăiască», se va fi gîndit nea Păta să-mi spună, crezînd în viaţa de veci. Dar m-a iertat — pentru că poate mai am <…> în viaţa aceasta.
